Home » D:News » Şi gibonii vorbesc cu „accent”

Şi gibonii vorbesc cu „accent”

Şi gibonii vorbesc cu „accent”
Publicat: 10.02.2011
Şi gibonilor, accentul le trădează provenienţa. O echipă de biologi germani a descoperit că aceste primate asiatice, răspândite în China, Laos, Vietnam şi Cambodgia, „vorbesc” dialecte diferite, care depind nu numai de specie, ci şi de zona geografică de unde provin.

Cei care au reuşit să identifice accentele diferite ale gibonilor sunt cercetătorii de la Centrul de
Primatologie din Gottingen, Germania, autorii unui studiu publicat
în revista BMC Evolutionary Biology. Biologii au înregistrat
„cântecele” a 22 de populaţii de giboni (în total 92 de duete),
care fac parte din 6 dintre cele 7 specii existente, şi apoi le-au
analizat şi asociat secvenţelor genei care codifică o anumită
enzimă, citocromul b (prezentă în mitocondrie), pentru a stabili o
primă corelaţie între cântec şi specie; gena respectivă a fost
aleasă întrucât prezintă regiuni foarte bine conservate şi regiuni
variabile de la specie la specie.

Studiul cercetătorilor germani dovedeşte aşadar că este posibilă
identificarea unui animal doar în baza amprentei vocale. Oamenii de
ştiinţă au comparat şi similitudinile dintre „triluri” cu
distribuţia geografică a gibonilor, descoperind că, la fel cum se
întâmplă şi în cazul altor animale, „dialectul” este un indicator
al locului de unde provin. Apoi, s-a descoperit şi că, sunetele
sunt cu atât mai diferite cu cât sunt mai îndepărtate zonele unde
trăiesc gibonii. Masculii şi femelele deopotrivă fac
apel la aceste „dialecte” pentru a comunica specia şi teritoriul de
apartenenţă, cu scopul de a-şi găsi un partener. Cercetătorii au
mai descoperit şi că şi cuplurile deja formate intonează duete: în
acest caz, bănuiesc autorii studiului, funcţia acestora ar fi aceea
de a consolida relaţia.
Sursa: Galileo

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Cercetătorii spun că materia întunecată ar da semnale de existență
Cercetătorii spun că materia întunecată ar da semnale de existență
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”
Un mesaj bizar a fost descoperit pe un obelisc egiptean vechi de peste 3.000 de ani
Un mesaj bizar a fost descoperit pe un obelisc egiptean vechi de peste 3.000 de ani
O specie de melc minuscul a fost botezată după Picasso
O specie de melc minuscul a fost botezată după Picasso
Un microorganism cu o abilitate remarcabilă trăiește în cele mai ostile lacuri ale Pământului
Un microorganism cu o abilitate remarcabilă trăiește în cele mai ostile lacuri ale Pământului
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
Un sudiu amplu a identificat 15 factori care favorizează demența timpurie
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
SANDA ȚĂRANU, executată penru cruciulița de la gât: „Ei m-au RETRAS…” | EXCLUSIV ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Ce se întâmplă la nivelul creierului în timp ce blufezi la poker? O perspectivă neuroștiințifică (P)
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai veche țară din lume?
De ce se schimbă atât de des prețurile la electricitate? (P)
De ce se schimbă atât de des prețurile la electricitate? (P)
Oamenii de știință au creat un aliaj de cupru mai puternic decât oțelul și care poate rezista la temperaturi de 800ºC
Oamenii de știință au creat un aliaj de cupru mai puternic decât oțelul și care poate rezista la temperaturi de 800ºC
Coreea de Nord a lansat o nouă navă de război de 5.000 de tone
Coreea de Nord a lansat o nouă navă de război de 5.000 de tone
Vladimir Putin ar fi gata să discute despre pace în Ucraina „fără condiții prealabile”
Vladimir Putin ar fi gata să discute despre pace în Ucraina „fără condiții prealabile”
Un fenomen extrem de periculos pe TikTok, luat în vizor de Guvernul Franței
Un fenomen extrem de periculos pe TikTok, luat în vizor de Guvernul Franței
În urmă cu opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”